În proba de 1500m, Marian Coman, antrenat de Gabriel Boga, atlet cu dublă legitimare CS Universitatea Arad – CSM Craiova, a reușit să încheie pe locul trei, medalia de bronz obţinută fiind cea dintâi în colecţia sa la Campionatele Balcanice de sală! Mai mult, sportivul a reuşit să iși îmbunătățească cea mai bună performanță din carieră, cu mai bine de o secundă, oprind cronometrul la: 3:47.16. Coman s-a apropiat la doar două secunde de realizarea baremului pentru Campionatele Europene Indoor de seniori care vor avea loc anul viitor tot în Istanbul.
„Debutul de sezon reprezintă un adevărat succes pentru Coman. A reușit să își îmbunătățească recordul personal și e aprimul sezon de pregătire în care am simțit că perioadele de cantonament şi de pregătire se leagă, fiind ferit de accidentări. Urmează câteva zile de recuperare şi apoi începem pregătirea pentru sezonul în aer liber“ a declarat antrenorul Gabriel Boga.
Citiți principiile noastre de moderare aici!