FELNAC. După un campionat cu suișuri și scoborâșuri, victorii clare dar și eșecuri sau semi-eșecuri dramatice, Victoria Felnac a reușit să promoveze în Liga a V-a. Nu simplu, așa cum putea să o facă, deoarece în retur a pierdut câteva puncte de nici ea nu știe cum, ci într-un meci decisiv, pe terenul celor de la Regal Horia, acolo unde nu avea decât varianta victoriei. Și au reușit-o, cele trei puncte urcând-o pe „VI-FE” în fruntea clasamentului.
Cea mai bună
Până la urmă, chiar dacă Regal Horia a dominat campionatul (dar a ratat promovarea în ultima etapă), Victoria Felnac a dat tot timpul impresia că e cea mai bună echipă din serie. Cu câteva mici excepții, echipa s-a impus pe orice teren, prin rezultat ori maniera de joc. Cel mai bun meci a fost ultimul din tur, unul entuziasmant, chiar cu Regal Horia, pe teren propriu. Iar faptul a că luat 6 puncte din 6 acestei echipe, arată faptul că „VI-FE” a fost cea mai bună.
I-au ținut în frâu
Au fost și destule momente neplăcute, căci conducerea clubului a fost una pretențioasă. Viceprimarul comunei Felnac, Ionică Malița este principalul susținător al echipei și – alături de Dan Ristin – președintele clubului, au dorit tot timpul ca echipa lor să fie cea mai bună. Așa se face că a fost și o schimbare de antrenori, în retur, în locul lui Andrei Molnar fiind investit tânărul Norbert Iozsa. În plus, trebuie spus că jucătorii au fost „scuturaţi” în diverse momente ale campionatului de către cei doi.
De notat ar mai fi faptul că Primăria Felnac se implică direct în activitatea echipei, asigurându-i un buget destul de serios.
Premiaţi de AJF
Vineri după amiază, într-o atmosferă relaxantă, preşedinte şi secretarul AJF, Dorel Cura, respectiv Vasile Rad le-au înmânat câştigătorilor medaliile de campioni, cupa şi diploma.
CITESTE SI;
Citiți principiile noastre de moderare aici!