TÂRGU MUREȘ. FCC Baschet UAV Arad a învins cu 80-56 în jocul doi cu Sirius Târgu Mureș și a încheiat cu 2-0 la general sfertul de finală din LNBF. Deși a fost o diferență confortabilă, antrenorul Bogdan Bulj și căpitanul Brankica Hadzovic sunt conștienți că echipa n-a avut cea mai bună evoluție.
„Îmi felicit echipa, jucătoarele și staff-ul, n-a fost un meci ușor azi, Târgu Mureș a jucat foarte agresiv în cele 40 de minute, nu s-au dat bătute, a fost foarte greu pentru noi. După ultimul meci de la Arad, în care am jucat foarte bine, poate azi am jucat mai puțin bine. Este foarte important că ne-am făcut treaba și am terminat cu 2-0. Acum ne odihnim și ne pregătim pentru semifinale. Așteptăm să vedem ce adversar vom avea, va fi foarte greu. Pentru noi este foarte important să mergem meci cu meci, să jucăm bine, să ne rezolvăm toate problemele. Acum avem încredere și vom face totul să jucăm foarte bine”, a declarat Bogdan Bulj după partida de la Târgu Mureș.
Concentrare
Brankica Hadzovic s-a bucurat pentru calificare, dar crede că echipa trebuie să-și mențină concentrarea. „Sunt foarte fericită că ne-am calificat, dar este doar un mic pas pentru moment, încă nu știm cu cine vom juca în semifinală, dar cu siguranță va fi o echipă bună, Satu Mare sau Târgu Secuiesc. Trebuie să ne menținem concentrarea pe care am avut-o până acum. Și astăzi, chiar dacă nu am jucat atât de bine, la fel ca de multe ori în acest sezon, am arătat că putem să câștigăm chiar dacă jucăm prost, la 20-30 de puncte, nu contează”, a spus căpitanul arădencelor. Fundașul a contribuit cu 20 de puncte, 8 pase decisive și 5 recuperări în victoria care a asigurat calificarea în penultimul act.
„Galben-albastrele” mai au de așteptat până sâmbătă să își cunoască adversarul din semifinale. Sfertul dintre CSM Satu Mare și ACS KSE Târgu Secuiesc este singurul care are nevoie de joc decisiv. Hadzovic este încrezătoare în șansele din semifinale și a lăudat atmosfera din echipă. „Avem șanse mari pentru finală, acesta este obiectivul nostru. Vom da tot ce putem. Îmi place foarte mult chimia noastră, cum progresăm zi de zi, suntem chiar ca o familie. Este important că avem chimie atât în teren, cât și în afara lui. Vom da tot ce avem mai bun să câștigăm și sper că vom ajunge în finală”, a adăugat sârboaica.
Alexandra Ghiță a marcat 9 puncte în meciul de la Târgu Mureș. „Sunt foarte bucuroasă că am ajuns până aici, sunt extrem de mândră de echipa mea, de tot ceea ce facem și îmi doresc să ajungem să jucăm finala mare”, a declarat pivotul formației arădene.
Jucătoarele de la FCC Baschet UAV Arad au mai mult timp de refacere până la semifinală, care va începe în 7 aprilie. Atunci se va juca în sistemul 3 din 5 partide, nu 2 din 3 cum a fost în primul tur de play-off al Ligii Naționale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!