Voleiul feminin la nivel de senioare a dispărut din Arad acum trei decenii, cea mai importantă performanţă fiind participarea în prima ligă a grupării Sănătatea Arad, în anii ’60.
CS ProVolei a reuşit revitalizarea acestei discipline sportive, urmând a participa, din sezonul 2016-2017, cu o echipă feminină în seria de vest a ligii secunde. Primul meci oficial al fetelor pregătite de prof. Traian Costea este programat în 15 octombrie, pe terenul CSU Oradea, debutul în propriul fief consemnându-se în 22 octombrie, când la Sala Polivalentă va veni gruparea Politehnica Timişoara. Din seria vestică mai fac parte formaţii cu pretenţii la promovare: Agroland Timişoara, „U” Cluj, Medicina Tg. Mureş şi CSM Satu Mare. „Va fi un sezon al acumulărilor, în care încercăm să îi reobişnuim pe iubitorii sportului din Arad cu voleiul feminin. Ne dorim susţinerea lor şi un parcurs cât mai onorabil”, spune antrenorul Traian Costea.
Deja o veterană a Diviziei A2, echipa arădeană a clubului amintit va debuta cu… o pauză, din pricina numărului impar de echipe din seria de Vest. Primul joc al băieţilor pregătiţi de Marius Mascovits şi Radu Sabău va avea loc în 22 octombrie, când la Arad este programată dubla cu Timişoara, adversară fiind mereu candidata la promovare, Univ. de Vest. Programul arădenilor în tur este: 29.10 la Câmpia Turzii, 05.11 cu CSŞ 2 Baia Mare, 12.11 la Dej, 19.11 cu Volei Club II Zalău şi 26.11 la Braşov.
Patru propuneri juvenile
La nivel juvenil, Victoria Nădlac propune o echipă de cadete, repartizată în Seria G, alături de echipe din: Deva – adversara din prima rundă -, Caransebeş, Timişoara (2) şi Lugoj, iar CS Westar Arad o formaţie de junioare, ce va înfrunta 4 echipe din: Timişoara (2 – Agroland fiind primul adversar al arădencelor), Ştei şi Oradea. La masculin, ProVolei a înscris o formaţie la juniori, participând în Seria C, alături de: Rm. Vâlcea, Craiova, Timişoara – rivala din meciul de debut, 29 septembrie, la Arad -, Blaj şi Caransebeş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!