Ceea ce era iminent s-a întâmplat. Invocând numeroasele solicitări din partea afiliaţilor, preşedintele AJF Arad, Adrian Lucaci, l-a revocat, vineri, din funcţia de preşedinte al Comisiei Judeţene de Arbitri pe Claudiu Tripa. Propunerea sa a adunat 5 voturi pentru şi o singură abţinere (Dinu Donca), mandatul lui Tripa în fruntea arbitrajului arădean luând sfârşit. După 6 ani cu multe realizări şi promovări la nivelul arbitrilor divizionari.
În locul său a fost propus şi validat cu majoritate de voturi Răzvan Cadar. Fostul arbitru de Liga III a vorbit pentru Jurnal arădean-Aradon despre ambiţiile lui la început de drum: „Mă bucur că membri Comitetului Executiv au reacţionat pozitiv la propunerea preşedintelui AJF, Adi Lucaci de a mă investi în funcţia de şef peste arbitri. Ca priorităţi, vreau să cresc credibilitatea arbitrilor în rândul conducătorilor de cluburi, să atrag cât mai mulţi tineri spre arbitraj şi să le insuflu arbitrilot tineri din experienţa mea. M-am gândit la o comisie din 7 oameni, ceva mai restrânsă numeric, pentru o mai bună mobilitate. Nu ascund faptul că mi-aş dori să colaborez cu 2-3 persoane din vechea comisie, pentru a forma un pod între comisii, iar trecerea să fie mai uşoară. De asemenea vreau să continui lucrurile pozitive din mandatul fostului preşedinte Tripa, cu care, vreau să rămân în aceleaşi relaţii de amiciţie”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!