Componenţii echipajului de la ACS Voinţa Arad au fost Claudiu Baboş, Damian Vidacs, Mihai Munteanu, Marius Moise, Eduard Ilea şi Fănel Miloş, care participă pentru al doilea an la această întrecere. La finalul celor patru probe – slalom, sprint, had to had şi down river – sportivii arădeni au reuşit să ocupe locul 1 la categoria Open masculin.
Cum Federaţia Internaţională de rafting a validat rezultatele competiţiei şi, în mod oficial, ACS Voinţa Arad şi-a câştigat dreptul să participe la Campionatul European din Slovacia (2-7 iulie) şi la Campionatul Mondial din Argentina (4-10 noiembrie).
„Mulţumim Centrului Municipal de Cultură Arad care a finanţat deplasarea la această competiţie în cadrul programului Promovarea sportului de performanţă 2018” – spune Peloc Mateiu, director ACS Voinţa Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!