ARAD. Excelentă performanţa obţinută de Handbal Club Beldiman Arad, care este virtual calificată la turneul final Valoare (cele mai bune opt echipe din România) a Campionatului Naţional de juniori 3, cu două etape rămase de disputat din grupa semifinală. Calificarea a fost consfinţită după succesul, scor 32-24, cu LPS Tg. Mureş, joc disputat în „Polivalenta” arădeană.
Pentru HC Beldiman au jucat: Alexandru Paşcalău (12 goluri), Robert Beldiman (8), Ayan Lucaci (5), Călin Creţ (3), Saşa Vasnei (2), Mihai Crişan (1), Cezar Diniş (1), Cristian Berariu, Tudor Vălean, Alexandru Pintea, Luca Bojin şi Adoryan Lazăr.
„Suntem doarte fericiţi că am reuşit calificarea la Turneul Final Valoare cu două etape înainte de final. Bucuria este şi mai mare, datorită faptului că Aradul nu a mai avut o echipă calificată la Turneul Final Valoare de 25 de ani. Am reuşit să formăm o echipă competitivă, unită, ne-am îndeplinit obiectivul, şi ne vom pregăti cât mai bine pentru a încerca să fim cât mai buni şi la Turneul Final (31 mai-4 iunie). Mulţumim tuturor celor care ne-au fost alături – părinţi, suporteri, sponsori – şi ne-au sprijinit necondiţionat” – spune prof. George Beldiman, cel care împreună cu soţia sa, Adriana, se ocupă de pregătirea echipei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!