Un pas până la marea finală. Şi două şanse. ICIM Univ Goldiş mai are nevoie de o victorie în semifinala cu CSM Satu Mare pentru a putea evolua cu trofeul pe masă, după izbândă, scor 61-54, din meciul disputat sâmbătă, la Arad.
Duelul continuă miercuri, ora 18,30, pe terenul echipei pregătite de Dan Fleşeriu, tehnician care a ţinut să-şi monteze jucătoarele prin declaraţii cu iz de incitare la violenţă: „În primul meci al semifinalei, Aradul a jucat agresiv, uneori peste limita regulamentului. Nu se poate când iei un pumn în cap şi un cot în gură, să nu reacţionezi la fel. Sper ca fetele mele să fi învăţat ceva din lecţia determinării predată de adversare”. Acesta a mai recunoscut că ICIM are prima şansă la finală, având ascendent moral şi un joc în plus pe teren propriu.
De partea cealaltă, campioanele au plecat marţi spre Satu Mare hotărâte să rezolve ecuaţia calificării în ultimul act al C.N. „Presiunea e pe umerii adversarelor. Dacă ne facem jocul nostru obişnuit, cel din repriza secundă de la Arad, putem câştiga la Satu Mare ”– crede managerul Marcel Urban.
D.S.
ICIM si Craiova deschid „balul”
Citiți principiile noastre de moderare aici!