Robert Gal a terminat pe 5, iar Graţian Vrăbieş pe 7. Echipa masculină a Aradului, formată din Casian Codrean, Robert Gal şi Graţian Vrăbieş, a cuceritul aurul naţional. Fetele s-au ridicat şi ele la înălţime: Melisa Nunciu a devenit vicecampioană naţională, Alexandra Buda s-a clasat pe 4, iar echipa CSM-ului, formată din Melisa Nunciu, Alexandra Buda şi Andreea Babii, a cucerit medalia de aur.
„Sunt mulţumit de cum ne-am prezentat, dacă am fi obţinut aurul şi la individual fete ar fi fost excelent. Bine s-au prezentat şi cei mai tineri, câţiva cu recorduri personale, de la care am aşteptări mari pe viitor”, a spus antrenorul coordonator al secţiei de tir a CSM Arad, Gheorghe Pop. Ceilalalţi trei antrenori ai clubului sunt Ion Vasilescu, Mircea Budurişan şi Monica Toth.
Campion, dupa suspendare!
ORADEA. Secţia de tir a CS Municipal Arad a avut 16 pistolari la finala Campionatului Naţional de aer comprimat pentru juniori I. Casian Codrean, revenit în forţă după suspendare, a devenit campion naţional, urmat de colegul de club, Cristian Mărcoşan, care s-a ales cu argintul.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
3
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
5
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!