Cei mai buni șahiști din țară s-au înfruntat pentru stabilirea celor două titluri de campion. Mai întâi a avut loc finala de șah rapid unde maestrul international Alexandru David, legitimat la Vados Arad, a terminat neînvins competiția cu 7,5 puncte, la egalitate de puncte cu primul loc, însă coeficienții de departajare inferiori au făcut ca Alex să obțină „doar” medalia de argint, pierzând aurul în fața craioveanului David Gavrilescu. Jucătorul nostru a demonstrat însă și la șahul blitz că este unul din talentele șahului românesc (și in mod cert un viitor mare maestru) și a cucerit titlul de campion național, tot cu 7,5 puncte, la egalitate de puncte cu maestrul internațional albaiulian Mihnea Costachi, dar de data aceasta coeficienții de departajare au fost favorabili jucătorului nostru.
„A fost ultima competiție majoră internă din 2019, an care a debutat pentru noi cu un argint național la șah clasic obținut de marele maestru Tiberiu Georgescu, a continuat cu medalia de bronz in Superliga pe echipe, dar și cu medalia de argint la Campionatele Uniunii Europene obținută de Filip Magold la șah clasic la categoria U12” – spune Alin Câmpeanu, preşedintele Şah Club Vados Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!