În întrecerea băieţilor au fost înscrişi 19 concurenţi, competiţia fiind dominată şi câştigată autoritar de către campionul judeţean de anul trecut, Victor Prună (Colegiul Naţional Preparandia „Dimitrie Ţichindeal” cu un total de 6,5 pct. din 7 posibile), urmat de Victor Măcinic (Colegiul Naţional „Moise Nicoară” – 6 pct.), pe locul 3 situându-se Bălăceanu David (Liceul Tehnologic „Iuliu Maniu” – 5,5 pct.).
La fete au fost înscrise 7 concurente, pe primul loc clasându-se Betina Mateş – campioana de anul trecut – (Colegiul Naţional „Moise Nicoară” – 6 pct.), locul doi fiind ocupat de Petruţa Sidor (Liceul Teoretic Sebiş – 5 pct.), podiumul fiind completat de Cristiana Creţ (Colegiul Naţional Preparandia „Dimitrie Ţichindeal” – 4 pct.).
Campionii fazei județene a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la șah pe licee, Victor Prună şi Betina Mateş, vor reprezenta Aradul la faza naţională, care va avea loc la Brăila, în perioada 12 -15 mai.
Citiți principiile noastre de moderare aici!