Nistor (penalty) min. 52 şi Vlad min. 90 plus 3, respectiv, Staicu min. 86, au semnat golurile confruntării LT Cermei – Şcolar Reşiţa, scor final 2-1.
Bucuros pentru succesul conturat în prelungiri, tehnicianul Radu Anca a spus: „Am avut un spirit de echipă mai puternic decât Reșița, de aceea am câștigat, am avut dăruire. Forța echipei a fost principalul motiv, dar de multe ori am fost peste ei și ca joc, am avut posesia, multe ocazii. Victoria este meritată, băieții au avut atitudine, au fost determinați, nu am ce să le reproșez. Golul lor a fost o întâmplare, dintr-un aut acordat aiurea de tușier sub presiunea domnului Lolea, care a stat lângă el toată repriza secundă. Dar Dumnezeu e sus și vede, iar până la urmă s-a reglat cu golul nostru din prelungiri”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!