Gazdele au deschis destul de repede scorul, din penalty, prin Turcuş, după ce Irimia a avut o intervenţie întârziată, neglijentă, la Modan. Era 1-0 încă din min. 14 şi se părea că elevii lui Mihai Roşca nu vor avea emoţii. Mai mult decât atât, zece minute mai târziu, Gâlcă a fost aproape de 2-0, dar Irimia a respins incredibil. În min. 35, putea fi, din nou, 2-0, dar un apărător a scos mingea din faţa liniei porţii, la o minge trimisă spre poartă de acelaşi Gâlcă.
În partea secundă, însă, oaspeţii au ieşit mai mult la joc şi puteau egala în min. 55, când mingea deviată de Crişan, cu capul, a trecut puţin pe lângă. Şapte minute mai târziu, Zele a şutat sub bară, dar Mucha a respins uluitor. Scăpate cu faţa curată, gazdele au făcut 2-0, în min. 67. Atunci, Turcuş a centrat de pe dreapta, Modan a ajuns mai repede ca Irimia la minge şi a „înţepat-o” în plasă. Imediat, Asandului a văzut cartonaşul roşu, dar tot Crişul putea marca, la doar 60 de secunde distanţă de la eliminare, însă A. Mihai a trimis mingea în bară.
Crişul: Mucha – Ciornei, Tăşedan, A. Pavel, Jude – Gâlcă, Turcuş, Jichici, Asandului – Modan, A. Mihai (Marinescu). Zăbrani: Irimia – Strango, Francescu, Cati, Dragu – Crişan, Zele, Corlăţean (Goldiş), Filip, Topai (Iorgovan) – Olariu (Rogojinaru). Au arbitrat: I. Nicoraş – la centru, S. Pantea şi C. Căşuţ – asistenţi. Obs. AJF: A. Mako şi R. Tănăsescu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!