Până atunci, însă, Podgoria Șiria a rămas pe baricade și va merge, sâmbătă, 30 noiembrie, la Căuaș, pentru un meci al prieteniei, contra localnicilor de la Olimpia, de la ora 13. Va fi o întâlnire între doi amici, Ionel Tulac și Florin Mulcuțan, cei care conduc cel două team-uri, iar la final va avea loc banchetul comun de sfârșit de an a celor două echipe.
Este, deja, a trei întâlnire între cele două părți, prima având loc la Șiria, în luna martie a acestui an, iar a doua a fost chiar la Căuaș, în august, acolo unde a avut loc ediția a III-a a Cupei Căuașului.
Trimite articolul
XTulac, un om aparent de succes si plin de datorii.
Un mincinos și un profitor.
Nu-i de mirare că și-a găsit în fotbal refugiu când de soție are grija altcineva.