Toate cele trei fronturi, în care Monica Brosovszky şi coechipierele ei sunt angrenate, sunt accesibile. Nu e însă floare la ureche. Iar oficialii grupării ştiu acest lucru, dovadă şi prima schimbare la nivelul lotului de jucătoare. În locul americancei Laiken Dollente, care a dezamăgit în prima parte a sezonului, a venit o altă jucătoare de peste Ocean, Cherisse Graham.
În fapt, vorbim despre o revenire la Arad a jucătoarei care a rămas în inimile iubitorilor sportului cu mingea la coş din oraşul nostru prin rapiditate, tehnicitate şi o detentă impresionantă. Vicecampioană naţională cu ICIM în sezonul trecut şi desemnată MVP-ul ultimului All Star Game din baschetul feminin românesc, Cherisse Graham – împlineşte 29 ani pe 15 ianuarie – poate evolua atât fundaş, cât şi extremă, fiind un real câştig pentru formaţia antrenată de Stacey Nolan.
Ultima achiziţie a ICIM-ului a fost aşteptată, luni, la Aeroportul din Budapesta de managerul Marcel Urban, urmând să intre de urgenţă în programul echipei.
D.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!