Dovadă (şi) performanţele obţinute la finala Campionatului Naţional Individual de seniori desfăşurată la Reşiţa. Luptătorii „vagonari” au adus în vitrina clubului 5 medalii, după cum urmează: Alex Petrovici (categoria 87 kg) şi Dorin Pârvan (97 kg) – ambii argint; Alexandru Julean (55 kg), Vasile Dudău (60 kg) şi Andrei Barbu (82 kg) – toţi bronz. Alţi cinci luptători s-au clasat pe locurile 4-6, fiind la o singură victorie de medalie: Alexandru Ianţoc, Vlad Toia, Sebastian Belean, Mihai Zaha şi Ciprian Dumitru.
Cu un total de 107 puncte, luptătorii arădeni s-au clasat pe locul doi în ierarhia generală pe cluburi, după Dinamo Bucureşti (108 puncte), dar înaintea echipei CSM Slatina (75 puncte). De remarcat că pentru Dinamo a punctat şi multiplul medaliat european şi mondial Mihai Mihuţ, care a obţinut angajarea şi, implicit, transferul la clubul bucureştean, după o perioadă de şase ani în care a reprezentat clubul Astra Arad, unde a obţinut cele mai valoroase rezultate din ultimii ani pentru luptele româneşti.
În măsura în care sportivii arădeni îşi vor primi îndemnizaţiile de efort şi vor fi premiaţi pentru aceste rezultate, există speranţe îndreptăţite ca CS Astra să lupte, în luna septembrie, pentru câştigarea unui nou titlu naţional în Superliga pe echipe.
Citiți principiile noastre de moderare aici!