ALBA IULIA. A sosit (primul) momentul adevărului. Pentru jucătoarele şi antrenorul unei echipe arădene care traversează un moment dificil din punct de vedere financiar. Dacă de profesionalismul jucătoarelor şi setea lor de trofee nu ne îndoim – au demonstrat-o şi în Final Four-ul Ligii Europei Centrale – , rămânem surprinşi neplăcut de declaraţiile antrenorului Dan Moraru, care dă impresia că îşi pregăteşte terenul pentru un eventual eşec. Cum altfel să interpretăm cele declarate de prof. Moraru la un post de radio: „De două-trei săptămâni echipa nu mai răspunde solicitărilor mele. Sunt restanţe de trei luni la plata salariilor. Eu le dau programul săptămânal şi ele îmi spun la ce antrenamente vin şi la care nu vin”.
Trecem peste inexactităţi, cum tragem nădejde că şi jucătoarele nu se vor simţi lezate de aceste vorbe şi vor da totul pe teren pentru o nouă filă de poveste galben-albastră. Misiunea lui Monica Brosovszky et company nu este una deloc facilă, având în vedere că întâlnesc o echipă călită în Euroligă, cu jucătoare plătite scump tocmai pentru a face diferenţa. „Argumentele noastre sunt coeziunea, atmosfera excelentă dintre noi, fetele, şi dorinţa de victorie. În plus, vom avea alături şi suporterii, care, cu siguranţă, ne vor da aripi în tentativa de a ne întoarce acasă cu râvnitul trofeu” – ne-a declarat Monica Brosovszky.
Programul Final Four
Luni, de la ora 18, în prima semifinală se întâlnesc CSU Alba Iulia şi Sepsi Sf. Gheorghe. De la ora 20,15, în meciul vedetă se vor afla faţă în faţă Univ Goldiş ICIM Arad şi CSM Târgovişte. Marţi, ora 17,15 va avea loc finala mică, pentru ca de la ora 19,45 să se joace finala cu trofeul pe masă. Cu excepţia finalei pentru bronz, toate confruntările sunt transmise în direct pe DigiSport.
Citiți principiile noastre de moderare aici!