ARAD. Etapa cu numărul 5 din Liga a III-a ne oferă, din nou, un duel între două echipe din județul nostru. Lipova merge la Curtici și ne gândim că Șoimii vor să iasă din blocajul în care se află de când a început campionatul.
Alte două echipe arădene evoluează în deplasare, pe terenuri nu foarte grele. Crișul, la Dudeștii Vechi, contra celor de la Pobeda Star, iar LT Cermei, la Periam, cu Avântul din localitate. Progresul Pecica are etapă liberă, după excluderea celor de la ACS Poli Timișoara.
Curtici – Lipova
Din câte se pare, pentru Frontiera acest campionat va fi unul extrem de dificil. Curticenii nu au reușit să bată pe nimeni, dar așteapă punctele din meciul cu exclusa ACS Poli Timișoara. Însă, nu va fi de ajuns pentru o figură frumoasă în seria a VIII-a a Ligii a III-a. Acum, la Curtici poposește Șoimii Lipova. Elevii antrenați de Flavius Sabău nu credem că au alt obiectiv decât victoria. Și au o foame de puncte, încât prevedem o partidă foarte grea pentru gazde. Evident, obiectivele celor două cluburi sunt total diferite și de aceea o vedem pe Șoimii mare favorită.
Meciul de la Curtici e sâmbătă, de la ora 17, ziua și ora fiind valabile și celelalte jocuri în care sunt implicate echipe din județul nostru.
Pobeda Star – Crișul
Pentru prima dată de la înființare, Crișul Ch. Criș se deplasează în comuna Dudeștii Vechi (județul Timiș), pe stadionul „Hristo Stoichkov” acolo unde își are sediul Pobeda Star Bisnov.
În mod normal, trupa antrenată de Adrian Abrudean pornește favorită, nu ar trebui să aibă multe probleme în fața noii promovate. Totuși, cei de la Crișul nu sunt într-un moment favorabil, mai ales după ultimul rezultat, înfrângere cu Pecica, pe teren propriu. Ce va fi, vom vedea!
Avântul Periam – LT Cermei
După un început de campionat destul de bun, LT Cermei are ocazia să mai bifeze un rezultat pozitiv, acum în deplasarea de la Periam. Elevii lui Flavius Moisă sunt peste toate celelalte echipe din Arad, așa că ar exista o motivație pentru a nu veni cu mâna goală de la meciul cu Avântul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!