Becicherecu Mic – Șoimii Lipova
Prima echipă din județul nostru care intră în arenă etapa aceasta este Șoimii Lipva. Elevii antrenați de Flavius Sabău merg, azi, pe terenul „lanternei roșii” a campionatului. În mod normal, se pune doar problema scorului, iar golaverajul ar putea conta, deoarece Lipova și Crișul sunt la egalitate, din toate punctele de vedere, în meciurile directe. Iar următorul criteriu de departajare e golaverajul. Așadar, are o anumită miză și acest joc.
Crișul Ch. Criș – Progresul Pecica
Liderul campionatului nu are voie să facă vreun pas greșit, dacă dorește să rămână în frunte. Crișul e la egalitate de puncte cu Lipova, dar așteaptă și un semn de la Comisia de Disciplină a FRF, în cazul meciului cu Ezeriș.
Până atunci, însă, dă piept cu Progresul Pecica, sâmbătă, de la ora 17. Nu le va fi deloc ușor elevilor antrenați de Adrian Abrudean, deoarece știm cât de pătimași sunt conducătorii de la Progresul Pecica.
LT Cermei – ACS „Poli”
Pentru a sta ceva mai liniștită, trupa antrenată de Flavius Moisă trebuie să învingă tânăra echipă timișoreană, sâmbătă, de la ora 17, chiar la Cermei. Niciun punct nu ar fi de aruncat, într-un anumit context, potrivit unor calcule. Oaspeții nu au niciun obiectiv, așa că joacă degajați, ceea ce nu e neapărat un lucru care să-i bucure pe „sămădăi”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!