Un număr de 23 de proiecte au fost depuse la CCJA, 11 fiind respinse datorită sumelor cerute, mult prea mari pentru nivelul total de fonduri (Banzai, Tiger – ambele karate, Vados – șah, ProVolei – 3 proiecte ce au însumat peste 500.000 de lei! -, Univest – oină, Westar – volei feminin) a faptului că nu se încadrează între beneficiari (Podgoria Ghioroc și Național Sebiș) sau din princina lipsei mai multor acte (Asoc. Jud. de Atletism).
Cea mai importantă „felie” a mers spre sportul rege, UTA Bătrâna Doamnă și Asociația Județeană de Fotbal primind câte 180.000 lei, iar CS Atletico 100.000 lei, pentru 3 proiecte: „Activitate națională și internațională”, „Turneu internațional de fotbal în sală 2017, ediția a XVI-a” și „Cupa Cotta internațional 2017”.
Nu au fost uitate nici motociclismul viteză, care prin CS Vegas-ul lui Cristian Mureșan a primit 70.000 de lei pentru participarea pilotului… Robert Mureșan la Campionatele internaționale și naționale, sau voleiul pe plajă, CS Fan având la dispoziție 20.000 de lei pentru organizarea ediției a III-a a Fan Tour Open, masculin și feminin, iar CS Westar 9.000 de lei pentru participarea la CN.
În fine, patru proiecte purtând antetul ACS Voința Arad și însumând 40.700 de lei au fost aprobate pentru finanțare, unul fiind destinat bărcilor dragon, iar celelalte ciclismului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!