Dacă la capitolul sportivi legitimaţi la cluburile arădene, am fost inexistenţi la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, ne-am bucurat de prezenţa a trei arădeni în cea mai importantă competiţie a lumii. Despre arbitrul de fotbal Ovidiu Haţegan (delegat arbitru VAR la finala olimpică: Spania – Franţa) şi poloistul Levente Vancsik (şlefuit în bazinul CS AMEFA Arad, actualmente la CSM Oradea) am scris de-a lungul întrecerii de sub cele cinci cercuri olimpice de la Paris. Despre prezenţa unui al treilea arădean am aflat zilele trecute de la prof. Mihai Telechi.
Este vorba despre fostul judoka, actualente antrenor pe tatami, Claudiu Puşa. Cel care a coordonat lotul olimpic feminin al Germaniei la Paris, sportivele lui obţinând o medalie de argint, două locuri 5 şi un loc 7.
Cine este Claudiu Puşa? Un arădean care a buchisit tainele judo-ului la Clubul Sportiv Şcolar Gloria, avându-l ca antrenor pe prof. Mihai Telechi, prima sa performanţă fiind obţinută în 1978, când devenea campion naţional de copii 3. După alte medalii naţionale în întrecerile de cadeţi, juniori şi tineret, Claudiu Puşa a plecat la Bucureşti, unde a făcut stagiul militar la Dinamo. Întors acasă, a optat pentru legitimarea la Strungul Arad, dar în 1991 a luat o decizie care avea să-i schimbe viaţa: s-a mutat în Germania.
Acolo a început de jos, dar a progresat şi a ajuns în anturajul loturilor reprezentative de judo ale Germaniei. Mai întâi s-a ocupat de cadeţi, apoi de junioare, pentru ca de peste 12 ani să fie coordonatorul lotului olimpic feminin de judo al Germaniei, fiind prezent la ultimele trei ediţii ale Jocurilor Olimpice.
Citiți principiile noastre de moderare aici!