Mihaela Testiban, arbitrul principal al turneului, și Anela Freer, directorul competiției, au hotărât ca meciurile să se desfășoare în două reuniuni, pentru a se evita, pe cât posibil, canicula. Astfel, 6 meciuri din primul tur al tabloului de calificări vor debuta la ora 9.00, iar celelalte 5 vor începe la ora 18.00.
Singura arădeancă din concurs, Anda Ghinga va juca în a doua sesiune, pe Terenul Central, adversară fiind o jucătoare ce reprezintă Australia, Andjela Relic. Acesta este primul joc în Circuitul ITF pentru sportiva de 15 ani din orașul nostru.
De remarcat că 6 tenismene prezente în calificări ocupă o poziție în ierarhia WTA, astfel că au un prim tur liber: Ioana Gașpar (983), Teodora Stîngă (1051), Bueno-Guimaraes (Brazilia; 1123), Yarden Akler (Israel; 1165), Magdalena Stoilkovska (Macedonia; 1197) și Camelia Hristea (1226).
Intrarea spectatorilor la terenurile bazei Activ este gratuită.
Citiți principiile noastre de moderare aici!