Au plecat, dar n-au plecat! Ionică Maliţa şi cumnatul său, Dan Ristin au anunţat în mediul virtual că lasă echipa Victoria Felnac pe mâna aleşilor locali, după ce primul a pierdut statutul de viceprimar. Cum soţia celuilalt lucrează chiar la Primăria din localitate, în ograda „duşmanului” Selegean, decizia părea una înţeleaptă, politică.
Şi totuşi, oamenii care au dus „VI-FE” pe cele mai înalte culmi din istorie, au revenit asupra deciziei. Dan Ristin spune că la presiunea echipei şi a suporterilor, însă e clar că Ionică Maliţa a fost cel care s-a hotărât să continue, al fiind cel care plăteşte salariile jucătorilor şi se ocupă de ceea ce mai are nevoie echipa. Primăria plăteşte competiţia, adică tot ce depinde (n.n. – plăţi) de AJF.
Oricum, până la primăvară mai e mult, aşa că orice se mai poate întâmpla la Felnac. Nu de alta, dar anul viitor e şi unul electoral.
Citiți principiile noastre de moderare aici!