Bekes. Lidera clasamentului în C4, Național Sebiș a ales parcă perfect locația pentru cantonamentul din această iarnă. Cum stagiile montane sunt de domeniul trecutului în fotbalul modern, sebișenii au ales o locație cu două terenuri de iarbă, acolo unde noii sosiți să poată fi intergrați în echipă. Au sosit jucători de certă valoare, care doar trebuie să fie bine puși în teren de antrenor.
Echipa are condiții de pregătire, cazare, masă și recuperare excelente, zilele acestea, la Bekes, în Ungaria, lucru subliniat și de antrenorul Abrudean.
Conectați și conștienți
Fiecare antrenament este precedat de o ședință teoretică, pentru ca antrenorul Adrian Abrudean să fie și mai bine înțeles de jucători. La ora 10.30 și 16, Național efectuează ședințele de pregătire zilnice, jucătorii fiind bine ancorați în realitate, în special cei nou-veniți.
„Există o concentrare colectivă în acest cantonament, totul desfășurându-se la parametri cei mai înalți. Jucătorii sunt conectați și conștienți la tot ce facem și ce ne așteaptă. Discutăm zilnic despre obiectivul care-l avem de atins și sunt convins că băieții au receptat deja doleanțele noastre” – ne-a spus Abrudean.
Jucători de valoare
Integrarea noilor sosiți merge „ca unsă”. Iar asta, datorită valorii incontestabile a jucătorilor. „Sincer să fiu, cu fiecare antrenament ce trece, îmi dau seama de valoarea jucătorilor aduși la echipă. Datorită acestui fapt, integrarea lor merge perfect, se progresează de la zi la zi. La pregătirea tehnico-tactică îți dai seama – când îi vezi – că au o valoare incontestabilă” – a mai spus Abrudean.
Despre Țapoș
Venirea lui Dan Țapoș la Național Sebiș a fost o mare surpriză. Abrudean se felicită: „Mă bucur că am insistat pentru venirea lui Dan Țapoș. Este un profesionist desăvâșit și va aduce un plus atât staffului de antrenori cât și în organizarea clubului. Mulțumesc, pe această cale, conducerii, care a făcut posibil acest «transfer»” – a conchis Abrudean.
„Amical” cu ACS Poli
Vineri, la orele prânzului, Național Sebiș revine acasă din cantonamentul maghiar. O zi mai târziu, adică sâmbătă, la ora 15, echipa antrenată de Adrian Abrudean va da piept cu divizionara secundă ACS Poli Timișoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!