Ședința online de astăzi dintre președintele federației, Horia Păun, și reprezentanții cluburilor feminine de baschet a adus acordul mult așteptat, după câteva zile în care au existat opinii diferite.
După discuții aprinse la început, Federația Română de Baschet a venit cu propunerea care a fost, până la urmă, agreată de reprezentanții cluburilor. Vor începe în acest an atât Cupa României, cât și Liga Națională de Baschet Feminin. Important este că s-a ajuns la o înțelegere, că vor începe competițiile în acest an și echipele pot să obțină fonduri.
În luna octombrie ar urma să se dispute un prim turneu din Cupa României, iar în prima parte a lunii noiembrie va avea loc primul turneu din Liga Națională de Baschet Feminin. În decembrie va fi turneul final al cupei. S-a convenit să nu fie mai mult de patru meciuri pentru o echipă la un turneu.
S-a agreat revenirea la programul cu etape săptămânale în momentul în care autoritățile vor relaxa restricțiile. Până atunci este in vigoare prevederea cu cantonamente de 14 zile între cele două testări pentru coronavirus, obligatorii pentru participare. Se preconizează că după 15 septembrie aceste restricții cu carantinarea de două săptămâni se vor scoate.
Toate deciziile luate în ședința dintre președinte și cluburi trebuie să treacă de votul Consiliului Director. Programul depinde și de ședința Board-ului FIBA Europe din 1 septembrie. Atunci se vor lua decizii privind organizarea cupelor europene și a calificărilor la Campionatul European de senioare, care ar avea o fereastră în noiembrie.
Mai puține în cupă
Participarea în Cupa României nu mai este obligatorie în acest an. Șase echipe vor să participe în a doua competiție internă. FCC Baschet Arad va lupta pentru trofeu cu ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, CSM Satu Mare, Olimpia CSU Brașov, Phoenix Constanța și Agronomia București. Ar putea intra în competiție și KSE Târgu Secuiesc, care depinde de finanțare și de organizarea turneului în zonă, la Sfântu Gheorghe și Brașov.
Campionatul, în schimb, atrage și interesul celorlalte echipe, care nu au un buget suficient pentru a participa la ambele competiții. Toate cluburile spun că pot participa la turneul din noiembrie. Sepsi a început deja antrenamentele, iar la Satu Mare a venit antrenorul și câteva jucătoare.
Și „galben-albastrele” de la FCC Baschet Arad vor reveni în curând la treabă. Clubul a primit de la DSP regulile pe care trebuie să le aplice și le va introduce în regulamentul intern, profitând de faptul că are o locație în care jucătoarele pot sta împreună.
Citiți principiile noastre de moderare aici!