Arădeanul este al treilea reprezentat al României în clasament, după Adrian Ungur (locul 105) şi Victor Hănescu (116), în Top 1000 fiind doar nouă români, printre care şi Gabriel Moraru (locul 530), antrenorul lui Marius Copil.
Copil a urcat sase locuri ATP
Tenismenul arădean Marius Copil a ucrat şase locuri în clasamentul mondial, dat publicităţii luni de către forul mondial. Copil a strâns 224 de puncte, ajungând pe poziţia 217 în ierarhia ATP, în urma participării la 23 de turnee.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” au câștigat cu 75-60 primul meci din dubla pentru Final 4-ul Cupei.
Local
Centrul de zi pentru persoane adulte cu dizabilități va fi construit și va deveni funcțional până la finele anului viitor.
1
Mapamond
Ministerul rus de Externe a descris miercuri drept nebunească ideea vehiculată în unele cercuri despre posibilitatea ca SUA să înarmeze Ucraina cu arme nucleare înaintea transferului de putere la Casa Albă, transmite Reuters.
2
România
Ambasada României în Statele Unite ale Americii anunţă că ţara noastră a îndeplinit criteriul ratei de refuz al vizelor pentru calificarea în Programul Visa Waiver.
Citiți principiile noastre de moderare aici!