Marius Copil, locul 93 ATP, va juca în primul tur la simplu masculin cu francezul Gilles Simon, locul 57 ATP, fost numărul 6 mondial, în al treilea meci al zilei de pe terenul 13. Copil l-a învins pe Simon în Australia, în 2014, scor 7-5, 6-3, în optimile de finală ale turneului de la Brisbane, în singura lor întâlnire.
„Tunarul din Carpați” se află la șasea prezentă la Australian Open, cel mai lung parcurs avându-l în 2015, când din calificări a ajuns până în turul secund, când a fost eliminat de elvețianul Stan Wawrinka.
Copil se află în premieră direct pe tabloul principal, la ediția trecută fiind depășit în turul inaugural al calificărilor, 7-6(2), 4-6, 4-6 cu localnicul Alex Bolt (632 ATP la momentul meciului – 85 ATP în prezent).
Copil debutează luni la Australian Open
Copil debutează luni la Australian Open
MELBORUNE. Tenismanul arădean Marius Copil va juca, luni, în primul tur la Australian Open, conform programului anunţat de organizatori.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
3
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
5
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!