„În anul 2018 am avut parte de momente foarte frumoase pe care le apreciez enorm. După finala de la Sofia Open mi-am dorit să îmi depășesc condiția. Cu multă ambiție, cu capul sus, cu antrenamente intense, am reușit să închei anul cu un meci memorabil împotriva lui Roger Federer, în finala turenului de la Basel, ATP500. Și asta după ce am obținut șase victorii consecutive, două dintre ele extrem de importante, împotriva lui Marin Cilic, în sferturi, și lui Alexander Zverev, în semifinale”, este radiografia sezonului făcută de Marius Copil. „Am prins gustul victoriilor consecutive, iar acest lucru mă motivează să împing și mai mult limita, să sper la câștigarea unui titlu ATP, să ajung cât mai departe la Australian Open și, de ce nu?, să mă aflu printre primi 30 jucători de tenis ai clasamentului ATP”, mai spune Copil.
„Urmează cel mai important an din cariera mea, alături de echipa cu care am performat cel mai bine. Evoluția este vizibilă din toate punctele de vedere, fizic, tactic și mental. Anul Nou îl voi sărbători la Doha, cel mai probabil cu gândul la meciul din primul tur de la Qatar ExxonMobil Open, ATP 250, ce se desfășoară în prima săptămână a anului 2019. Clasamentul meu din acest moment, locul 60 ATP, îmi asigură prezența pe tabloul principal din Qatar, dar aștept confirmarea și pentru al doilea turneu al anului, cel de la Auckland, din săptămâna imediat următoare. Săptămâna a treia este cea a primului Grand Slam din 2019, Australian Open. Deși în 2018 am fost dezamăgit de jocul meu din primul tur, uitându-mă în spate îmi dau seama cât de multe am învățat din înfrângerea în fața lui Gilles Simon. Faptul că nu sunt nevoit să joc calificări la turneele ATP 250 și nici la Grand Slam, îmi oferă o perioadă mai lungă de recuperare, ce mă ajută să mă concentrez mai mult pe pregătirea fizică și mentală. Indiferent de norocul pe care îl voi avea la tragerea la sorți, voi juca cel mai bun tenis al meu și voi trata fiecare minge ca fiind ultima. În prima săptămână a lunii februarie am de apărat finala de la Sofia. Mă voi întoarce acolo cu drag, mai ales pentru publicul minunat care m-a susținut până la ultima minge, în 2018”, a dorit să mai transmită fanilor sportivul născut la Arad, acum 28 de ani, dar legitimat la CSM București.
Citiți principiile noastre de moderare aici!