Aflat în aceste zile la Poiana Braşov, unde îşi încarcă „bateriile” pentru un an 2013 în care îşi doreşte pătrunderea în Top 100 ATP, arădeanul Marus Copil şi-a stabilit programul pentru începutul de sezon. Primul turneu din agenda sa este programat la cumpăna dintre ani, la Chennai (India), competiţie de categoria ATP250 aleasă în defavoarea turneului de la Doha.
Pe parcursul primelor două luni ale anului viitor, reprezentantul CSM Arad are programate opriri în competiţii ce se desfăşoară în 7 ţări! „Tunarul din Carpaţi” va ajunge la: Chennai (turneu ATP250 cu premii de 385.150 de euro în India), Melbourne (calificări la Australian Open, primul Grand Slam al anului), Heilbronn (un challenger de 85.000 de euro în Germania), Cluj-Napoca (România vs Danemarca în Davis Cup), Rotterdam (calificări la un turneu ATP500 de 1.267.875 de euro în Olanda), Dornbirn (challenger în Austria; 106.500 euro) şi Dubai (calificări la un turneu ATP500 în Emiratele Arabe Unite; 1.785.500 euro). „Îmi doresc să continui evoluţiile bune din partea a doua a anului. Sper să continui urcușul spre Top 100”, afirmă Marius Copil, a treia „rachetă” a ţării.
Campionat în Cehia
Marius Copil (22 de ani; locul 160 ATP) va juca, între 16-19 decembrie, pentru titlul național din Cehia, fiind în echipa orașului Prerov, vicecampioană în 2011. Alături de elevul lui Daniel Dobre în echipa Precheza Prerov sunt şi de alte vedete ale sportului alb: Denis Istomin (Uzbekistan), Dominik Hrbaty (Slovacia), Lukas Rosol, Renata Voracova sau Jiri Skoloudik (toţi Cehia).
Campionatul Cehiei poate fi considerat un un mic Grand Slam, în loturile adversarelor echipei din Prerov fiind nume precum: Berdych, Kohlschreiber, F. Mayer, Stepanek, A. Radwanska, Kvitova sau Safarova. Alături de Marius Copil, România mai este reprezentată de Mihaela Buzărnescu (LTC Pardubice) şi Alexandra Cadanţu (Liberec).
Citiți principiile noastre de moderare aici!