La startul ultimului Grand Slam al anului se află doar doi jucători româmi, Adrian Ungur, calificat direct pe tabloul principal, și Marius Copil, care trebuie să treacă prin cele trei tururi de calificări. Arădeanul clasat pe locul 216 ATP îl va avea ca prim adversar pe italianul Gianluca Naso (25 de ani; locul 184 ATP), aflat la debut la turneul din New York. Cei doi s-au întâlnit o singură dată, în 2010, la un challenger în Italia, jucătorul nostru câștigând cu scorul de 2-6, 6-2, 6-4.
Copil se află la a doua experiență pe hardul de la Flushing Meadows, anul trecut ajungând în turul secund al calificărilor, fiind eliminat de slovacul Lacko.
Câștigătorul meciului dintre Copil și Naso se va duela cu învingătorul dintre belgianul Bemelmans (favoritul 13) și ucrainianul Ivan Sergeyev, ultimul finalist la Trofeul „Ion Țiriac Arad 2006”, învins în ultimul act de Victor Crivoi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!