De remarcat că Marius Copil va participa între 1-9 iunie la BRD Arad Challenger.
Copil ramane a treia racheta a tarii
Reactualizat la:
PARIS. Tenismanul arădean Marius Copil ocupă locul 134 în clasamentul mondial dat publicității duminică, în prima zi a Grand Slam-ului de la Roland Garros. Arădeanul de 22 de ani a strâns 402 puncte, în urma prezenței la 24 de turnee, fiind a treia „rachetă” a țării.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
UT Arad
Elevii lui Rednic au dat impresia că au meci ușor cu Sepsi, după care oaspeții au „lovit” fără milă.
România
Miniștrii Agriculturii din Ungaria, Slovacia, România și Bulgaria au cerut Comisiei Europene să reintroducă cotele anterioare crizei, la expirarea actualelor măsuri comerciale care vizează produsele agricole din Ucraina, potrivit unei postări pe rețeaua X a ministrului ungar al Agriculturii, Istvan Nagy, transmite Interfax, citați de Agerpres.
Local
Prima donație de acest fel a ajuns la Spitalul Județean în luna decembrie a anului trecut, iar acum stocul a fost refăcut.
România
Conducând după ce au consumat alcool sau fără permise valabile, mai mulți arădeni au fost depistați în trafic de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!