Copil a fost învins de bosniacul Mirza Basic cu 7-6 (6), 6-7 (4), 6-4, duminică, în finala turneului ATP de la Sofia, dotat cu premii totale de 501.345 euro. Arădeanul a reuşit 19 aşi în prima finală ATP din carieră, dar a comis şi 8 duble greşeli, în timp ce Basic (26 ani, 129 ATP), venit din calificări, a avut 12 aşi şi a făcut doar două duble greşeli.
„După înfrângerea de la Australian Open am suferit mult. M-a durut foarte tare. Ne-am întors acasă și m-am antrenat intens toată săptămâna, înainte de Cupa Davis. Atunci am luat decizia, împreună cu antrenorul meu, Andrei Mlendea, de a merge pe un stil de joc mai agresiv, indiferent de rezultat. Știam că mi se potrivește și mă simțeam excelent pe terenul de tenis, iar rezultatele s-au văzut imediat, în confruntarea cu Luxemburg, de la Piatra Neamț”, mărturisește Copil.
„A urmat apoi primul meci de la Sofia Open, împotriva lui Robin Hase, a fost meciul care mi-a confirmat că acest stil de joc îmi este favorabil. Am reușit să profit de fiecare oportunitate avută pe serviciul advers și să îmi fac jocul foarte bine pe propriul serviciu. În ultimul meci, l-am întâlnit pe Mîrza Basic, aflat într-o formă excepțională. A fost dificil să joc împotriva unui jucător cu o mobilitate atât de bună. Din păcate nici serviciul, nici șansele, nu au fost de partea mea. M-am simțit foarte bine la Sofia Open, iar cu această ocazie doresc să le mulțumesc gazdelor pentru un turneu foarte bine organizat și pentru fairplay-ul de care au dat dovadă, programandu-mi primul meci în a treia zi. A fost o plăcere pentru mine să joc finala pe arena centrală în fața a 10.000 de spectatori minunați”, povestește „Tunarul din Carpați” experiența din capitala Bulgariei.
Copil este condus acum cu 3-1 de Basic în meciurile directe, singurul său succes venind în 2015, la Izmir (challenger), în 2015, cu 6-3, 6-4. Bosniacul s-a impus în 2016 la Australian Open în calificări, cu 6-3, 7-6 (1), şi la Wroclaw (challenger), cu 6-4, 7-6 (5), în primul tur.
Participă la ATP Rotterdam
„Deși au fost opt zile încărcate, în care am reușit să obțin șapte victorii consecutive, pot spune că sunt pregătit să merg mai departe. Datorită unui special exempt (SE) primit în momentul calificării în semifinala de la Sofia, săptămâna aceasta îl voi întâlni pe Damir Džumhur, la Rotterdam, ABN AMRO World Tennis Tournament, ATP 500”, declară Marius Copil. De remarcat că adversarul lui Copil este ultimul dintre câștigătorii BRD Arad Challenger, turneu care s-a disputat până în 2014 în orașul nostru.
Salt pe 74
Copil a reuşit un salt de 19 locuri şi a urcat pe poziţia a 74-a în clasamentul mondial al jucătorilor profesionişti (ATP), dat publicităţii luni, după prima sa finală ATP. Copil îşi egalează astfel cea mai bună clasare din carieră, reuşită prima oară în data de 16 octombrie 2017. „Îi sunt recunoscător lui Andrei Mlendea pentru ascensiunea mea în clasamentul ATP și pentru evoluția mea din acest turneu”, afirmă arădeanul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!