Arad. „Crema” luptelor arădene s-a strâns, zilele trecute, la sala de sport a Liceului Sabin „Drăgoi”, pentru a-i comemora pe corifeii acestui sport. A fost „Memorialul Roman Codreanu – Teodor Blidar – Andrei Corodan”, unul reuşit, la care au participat sportivi din cinci ţări, nouă cluburi din vestul ţării noastre şi trei din Arad. La competiţie au fost prezenţii copii I şi II, plus cadeţi.
Remember
„Dacă imaginea primului sportiv medaliat olimpic al Aradului (n.n. – bronz la Jocurile Olimpice de la Montreal, 1976) este, cred eu, cunoscută tuturor iubitorilor sportului arădean, nu mai puţin cunoscută trebuie să fie şi imaginea antrenorului său, Teodor Blidar, fost multiplu medaliat al clubului Astra Arad sau Dinamo. De asemenea, ne aducem aminte cu plăcere şi emoţie de marele luptător Andrei Corodan, care – la 40 de ani – mai lupta ca şi component de bază al aceluiaş club, CS Astra Arad. Iar în calitate de antrenor, a pregătit zeci de campioni şi medaliaţi naţionali sau internaţionali” – spune Spiridon Stanciu, actualul preşedinte al CS Astra Arad.
Mulţumiri familiilor
Pe această cale, Spiridon Stanciu mai menţionează: „Mulţumim familiilor urmaşilor acestor sportivi de înaltă ţinută, care ne-au sprijinit în organizarea acestui memorial, dar ne exprimăm şi indignarea pentru faptul că atât Primăria, cât şi Consiliul Judeţean Aradne-au refuzat proiectele cu privire la organizarea turneului memorial”.
Ei sunt premianţii
Din multitudinea de sportivi ai cluburilor arădene, medalii au câştigat destul de puţini: Flavius Popa (desemnat şi cel mai tehnic luptător al competiţiei) şi Nataniel Petrovici – locul I, Alex. Pârv, Denis Negrea, Cristian Lipitor, Bogdan Momeu, Raul Adochiţei, Bogdan Botaş şi David Cinteză – locul II, Alex. Nichita, Marius Bulza, Abel Petrovici, Alin Iovan şi Alex. Petrovici – locul III.
Citiți principiile noastre de moderare aici!