Cele mai bune 16 echipe din România se vor întrece, de azi şi până duminică, la sala „Bendea”, în turneul final al Campionatului Naţional de mini-fotbal. La Arad este prezent chiar preşedintele Federaţiei, Ioan Onicaş (foto), dar şi selecţionerul naţionalei, Tiberiu Lajos.
Cele 16 combatante sunt: Dorna Vatra Dornei, River Plate Bistriţa, Marcă Înregistrată Sibiu, Tanzmannschaft Bucureşti (grupa A); Phoenix Craiova, Auto Driver Iaşi, Autovip Şimleul Silvaniei, RMC Alba Iulia (grupa B); Juventus Sibiu, E. ON Iaşi, RAAL Bistriţa, Experţi Rm. Vâlcea (grupa C); Neatza&Prietenii Bucureşti, Fan Courier Zalău, Coriolan Bacău, AEM Timişoara (grupa D).
Favorită pare a fi Dorna Vatra Dornei, însă nu sunt excluse surprize. Organizatorii arădeni ai acestui turneu Cristi Lăzău şi Cristi Barna. Duminică, atunci când au loc finalele, la Arad ar putea poposi şi fostul preşedinte de la Federaţia de mini-fotbal, Răzvan Burleanu, actualul şef al FRF. De menţionat ar mai fi faptul că la această competiţie pot fi văzuţi aproape toţi jucătorii echipei naţionale, campioană europeană en-titre.
Citiți principiile noastre de moderare aici!