GURAHONŢ. A 7-a etapă zonală din cadrul Campionatului Judeţean de fotbal în sală, competiţie organizată de AJF Arad, ar fi trebuit să aibă la start cinci echipe. Numai că AS Vârfurile nu a mai ajuns la turneu, cele patru echipe rămase jucând fiecare cu fiecare, sistem turneu. La capătul jocurilor oficiate de Ciprian Pătroi, Sebastian Mako şi Alexandru Andea, supervizaţi de Andras Mako, situaţia în clasament a arătat astfel: 1.Crişul Alb Buteni 9p (3-0, cu Gurahonţ, 2-1, cu Hălmagiu şi 7-3, cu Dieci); 2.Unirea Gurahonţ 6p (4-1, cu Hălmagiu şi 3-1, cu Dieci); 3.Progresul Hălmagiu 3p (3-0, cu Dieci); 4.Progresul Dieci 0p.
Lotul echipei câştigătoare, Crişul Alb Buteni, a fost format din: Robert Sandu, Raul Bâlc, Alexandru Țica, Bogdan Surda, Florin Maxinan, Lucian Faur, Daniel Duma, Eduard Bășcărău şi Georgian Hulbăr.
Ultima etapă zonală va avea loc duminică, 18 februarie, la Apateu, cu participarea echipelor: Apateu, Sintea Mare şi Satu Nou (Grupa A); Chişineu Criş, Şepreuş şi Ţipari (Grupa B).
Citiți principiile noastre de moderare aici!