Chișineu Criș. Atmosferă de mare meci, azi, la Chișineu Criș, acolo unde Crișul a jucat prima manșă a barajului de promovare în Liga a III-a. Aproximativ 800 de spectatori au aplaudat la scenă deschisă prestația gazdelor, care au reușit să se desprindă foarte devreme pe tabelă, după nici 20 de minute.
După ce în min. 4, Gîlcescu le-a transmis un avertisment amfitrionilor, dar – scăpat singur cu Mucha – a tras alături, în min. 10, Cebuc a gafat impardonabil, pasându-i perfect lui Modan, care nu a stat mult pe gânduri și a trimis un trasor de la 25 de metri, mingea a lovit bara, lângă vinclu, apoi a intrat în poartă și era 1-0!. Trei minute mai târziu, același Modan a scăpat singur cu portarul Constantinescu, a înțepat mingea pe lângă el, dar nu a mai avut suflu să marcheze, Vulpe reușind să îndepărteze pericolul. Și totuși, în. 17 s-a făcut 2-0: Piț a centrat din corner, iar golgeterul Modan, cu capul, din fața careului mic, a îndeplinit o simplă formalitate.
Imediat după odihnă, Baros a șutat înșelător din lovitură liberă, dar portarul Mucha a fost la post. Dar, în min. 54, Modan i-a furat o minge gafeurului Cebuc și l-a executat pe Constantinescu: 3-0! S-a făcut 4-0 în min. 62, când Pavel s-a aflat la capătul unei lovituri libere și a șutat fără speranțe pentru goal-keeperul oaspeților.
Așa s-a și terminat meciul, deoarece în ultima jumătate de ora jocul a fost fragmentat. Cu o diferență de patru goluri, Crișul merge la Bustuchin mare favorită la promovarea în Liga a III-a.
Crișul Ch. Criș: Mucha – Ciornei (Tăședan), Pavel, Fl. Lazăr, Tomuț – Ember, C. Maghici – Piț, Fl. Gâlcă, Cigan (Clej) – Modan (Covaci). Petrolul Bustuchin: Constantinescu – Vulpe, Cebuc, Pîrvu – Vasile (Popescu), Stegaru (Niculescu), Gavrilescu, Dumbra, Almăjan – Baros, Gîlcescu. Au arbitrat: Szabolcs Kovacs – la centru, Zsolt Kopriva (ambii din Satu Mare) și Flavius Seiche (Sânmihaiu Almașului) – asistenți. Observatori FRF: Adrian Copăcean – Caraș Severin și Zaharie Ciev – Timișoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!