La ședința programată luni, 8 iunie, Consiliul de Administrație al Federației Române de Handbal va avea pe ordinea de zi și formatul turneelor care vor decide cele 3 promovate la feminin și 2 la masculin. Există două variante propuse de federație, conform Prosport. În ceea ce privește perioada de disputare, există varianta iulie sau începutul lunii august.
Grupe în prima fază
Prima variantă vizează un turneu care se va disputa timp de cinci zile. În prima fază vor fi două grupe. Conform aceleiași surse, ACS Crișul Chișineu-Criș (liderul seriei D) ar urma să fie repartizat în grupa I, alături de CSM Galați (locul 1 în seria A), CSU Știința București (locul 2 în seria B) și CS Activ Prahova (locul 2 în seria C). Ar urma semifinale și finale.
Duel cu HCF Piatra Neamț?
A doua variantă este cea a unui turneu de 4 zile. În prima fază ar urma să se dispute meciuri eliminatorii. Dacă în împerecherea anunțată inițial, Crișul urma să joace cu Activ Prahova Ploiești, din grupa C, și acest lucru ar urma să se schimbe. Conform celor de la ProSport, ACS Crișul ar urma să lupte cu HCF Piatra Neamț, locul 2 din grupa A.
Celelalte dueluri ar fi: CSM Galați – CSM Târgu Mureș, CSU Neptun Constanța – CS Activ Prahova Ploiești, Dacia Mioveni – CSU Știința București. În acest scenariu, câștigătoarele celor 4 confruntări vor accede în grupa din faza a 2-a, unde vor juca fiecare cu fiecare.
Există incertitudini și în ceea ce privește loturile care vor fi folosite la turnee. Unele echipe au făcut deja transferuri pentru sezonul viitor și cer federației să spună dacă noile achiziții pot evolua în lupta pentru promovare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!