Din acest moment și până la pauză, elevii lui Adrian Abrudean au predat o lecție de pragmatism și s-a intrat la cabine cu avantaj minim pentru gazde.
După reluare, jocul a fost destul de încâlcit, oaspeții au avut mai mult inițiativa, dar fără să pună în pericol buturile lui Pășcălău. Abia în min. 66 Sulea a trimis pe lângă vinclu, iar un minut mai târziu, Banyoi a trimis pe lângă, din fața careului mic. Spre final, Vlad și Lazea au șutat alături de poarta lui Pășcălău, iar în prelungiri, Pășcălău a prins mingea șutată periculos de Sulea.
Victorie importantă pentru Crișul, care a sărbătorit cucerirea celor trei puncte până târziu în noapte.
Crișul: Pășcălău – Onuțan, Sabău, Calvin – Mateucă (Blănaru), Pavel, Clej, Piț – Cocian (Ember), Modan (Codrea), Roșu. Lipova: Iliescu – Polgar, Dolga (Lazea), Bercu, Filimon – Vlad, Prună, M. Popa, D. Rusu – Istrate (Sulea), Banyoi. Au arbitrat: Ad. Pal (Oradea) – la centru, Cl. Doarvoaș (Mintia) și Al. Gherman (Timișoara) – asistenți. Obs. FRF: I. Mureșan (Timișoara), P. Boroș (Oradea).
Citiți principiile noastre de moderare aici!