Chișineu Criș. Mai sunt câteva zile până la startul sezonului în liga a III-a. În seria a IV-a, trei echipe din județul nostru alcătuiesc podiumul ierarhiei. Pe ultima poziție stă Crișul Ch. Criș. O echipă nou-promovată, dar care a fost surpriza campionatului. Cum pofta vine mâncând, managerul general al echipei spune că obiectivul său personal este ocuparea unui loc în primele patru, deci mai îndrăzneț decât cel stabilit de club, locurile 1-10. Însă, lumea fotbalului e convinsă că Daniel Cherecheși vrea să dea lovitura și să promoveze, aducerea lui Marius Matei făcând parte din strategia gândită de omul responsabil cu rezultatele extraordinare ale Crișului din ultima vreme.
Obiectivele returului
De la înălțimea locului 3, Daniel Cherecheș explică: „Obiectivul clubului e locurile 1-10, se știe, dar al meu personal e clasarea în primele patru echipe ale seriei. Nu avem obiectiv promovarea, dar nici nu ne vom da la o parte dacă vom ajunge în față. Ne dorim să câștigăm fiecare meci, iar dacă la final vom fi pe primul loc, Primăria și Consiliul Local vor decide. Este echipa autorităților locale, cele care ne asigură bunul mers din punct de vedere financiar. Ca de obicei, la Chișineu Criș nu sunt probleme de niciun fel, avem toate condițiile necesare performanței. Vreau să lămuresc lucrurile și transferul lui Marius Matei. Se știe că nu-i mai avem pe A. Mihai și Budur. În locul lor am adus un alt atacant, de valoare, care sper să marcheze cât mai multe goluri. Nu e nimic ascuns în acest transfer, nu l-am adus pentru a forța promovarea. Încă din prima etapă a returului avem un meci extrem de greu, la Cugir. Metalurgistul e o echipă de tradiție, cae are ca obiectiv promovarea și cred că-și va lua toate măsurile să câștige. Dar, sper și cred că băieții îmi vor face o surpriză plăcută, într-o zi specială pentru mine”
Cherecheși se căsătorește
Crișul merge la Cugir fără managerul general al clubului. Acesta se va bucura de cea mai frumoasă zi din viața sa, urmând să se căsătorească exact în ziua meciului, cu aleasa inimi sale, Bianca. În același timp, va fi botezat și fiul lor, Tudor Daniel.
Citiți principiile noastre de moderare aici!