Deşi îşi puneau speranţe că pot încurca liderul clasametului din Liga a IV-a, CS Ineu nu a avut forţa necesară să pună probleme reale celor de la Crişul Ch. Criş.
După doar zece minute, oaspeţii conduceau cu 1-0. Atunci, Borşa a centrat de pe dreapta, iar Modan (foto) a îndeplinit o simplă formalitate, din careul mic. Trei minute mai târziu, se putea face 0-2, dar A. Mihai, după ce a driblat şi portarul, a ieşit în unghi şi nu a mai putut înscrie, doi apărători ineuani repliindu-se. Şi totuşi, în min. 21 jocul a fost decis: acelaşi Borşa a centrat de pe dreapta, după o minge făcută cadou de Hulbăr, iar Modan, printr-o pădure de picioare a înscris: 0-2!
După odihnă, Crişul a luat piciorul de pe pedala de acceleraţie, trupa lui Sculici s-a mai trezit şi – în min. 65 – putea reduce din handicap, dar , veteranul A. Gligor a şutat, uluitor, în portarul Mucha. Oaspeţii au replicat prin Modan (min. 75), la o greşeală a lui Iaroş, dar a tras peste. Din nou, trupa lui Sculici putea reduce din handicap, în min. 86, dar şutul lui Ciocan a fost parat spectaculos de acelaşi Mucha.
Concluzia partidei s-a scris în min. 88, atunci când o minge care nu spunea nimic a ajuns în faţa careului mic ineuan, iar de acolo, A. Mihai a marcat, cu boltă, peste Puşcaş: 0-3.
CS Ineu: Pușcaș – Bogdan (Udrescu), Karmanoczky (Călăcean), Iaroș, Hulbăr – Ciocan, M. Ponta, Clej, Gavrilă (Ţîrban) – Spătaru ( Maşniţă) – Al. Gligor. Crișul: Mucha – Ciornei (Marinescu), Teședan, Pavel ( Lavrincsik), Jude – Borşa, Turcuș, Jichici, Gâlcă – Al. Mihai, Modan. Au arbitrat: Alin Deac – Tudor Groșan, Florin Vesa.
Crişul şi-a respectat blazonul de lider
Crişul şi-a respectat blazonul de lider
CS Ineu a fost o echipă prea mică pentru un război aşa de mare, elevii lui Mihai Roşca impunându-se cu 3-0! Crişul rămâne la cinci puncte în faţa Lipovei, după a 18-a victorie.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Conservatorii lui Friedrich Merz au câștigat duminică alegerile legislative din Germania, urmați de partidul de extremă-dreapta AfD, care a obținut cel mai bun scor din istoria sa, potrivit sondajelor la ieșirea de la urne realizate de televiziunile publice, relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 23-02-2025 sunt următoarele:
România
O filmare postată pe TikTok a stârnit controverse după ce o mamă și-a băgat copilul mic într-o cadă plină cu zăpadă, în toiul iernii, spunând că vrea să-l „călească” și să-l facă „spartan”. Imaginile au atras rapid atenția tuturor, iar autoritățile s-au autosesizat, verificând circumstanțele în care a avut loc incidentul.
3
România
Aproximativ 150 de persoane, majoritatea refugiaţi din Ucraina, au participat duminică la un protest organizat în Bucureşti, prin care s-au marcat 11 ani de agresiune rusă şi trei ani de la declanşarea invaziei la scară largă.
5
Mapamond
Papa Francisc, spitalizat cu pneumonie şi a cărui stare de sănătate se menţine critică, a spus, într-un mesaj pentru rugăciunea Angelus, că-şi continuă cu încredere spitalizarea şi tratamentele, potrivit AFP.
ARADON Sport local
CS Universitatea Arad va încerca accederea în play-off, între primele opt echipe.
România
Mai mulți parlamentari PSD și ai minorităților naționale propun, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale funcționarilor publici să cuprindă și verificarea, în scris, a cunoștințelor teoretice actualizate privind actele normative care reglementează activitățile acestora.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!