Din nou, luptatorii antrenaţi de Spiridon Stanciu au reuşit un rezultat mare. În etapa a II-a a Campionatului Naţional de lupte greco-romane, rezervate juniorilor, desfăşurat zilele trecute la Piteşti, CS Astra Arad a reuşit să câştige. Cu un total de 70 de puncte, echipa arădeană a terminat prima, la zece puncte distanţă de Dinamo. Această echipă este – de fapt – şi principala contracandidată la titlul naţional, însă cum şi prima etapă a fost câştigată de CS Astra, arădenii au luat o serioasă opţiune de a intra în posesia titlului naţional.
La Piteşti, o comportare deosebită au avut-o Alexandru Ianţoc şi Cristian Vaginiuc, aceştia câştigând la categoria lor; Vlad Toia, Alex. Anechiţei şi Nicolae Crăciun, care au terminat pe locul doi; Florin Mocanu, Laurenţiu Macarei, Valentin Borcea şi Alin Tămaş, ocupaţi ai ultimei trepte a podiumului.
„Trebuie să vă spun că am câştigat această etapă fără câţiva titulari indiscutabili, care au fost accidentaţi, ori au fost ocupaţi cu bacalaureatul” – ne-a declarat Spiridon Stanciu, antrenor coordonator al CS Astra Arad.
JA – L.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!