Zilele trecute, la Bucureşti a avut loc turneul final al CN de lupte greco-romane, Superliga de seniori, la care au participat primele şase echipe calificate în urma sezonului regulat (trei etape): Dinamo, CS Astra, Metrorex, CSM Slatina, CSM Tulcea şi CSM Suceava.
Pentru desemnarea campioanei, Dinamo a întrecut, la mare luptă, tânăra echipă arădeană, CS Astra, care a devenit pentru a treia oară vicecampioană naţională.
Lotul echipei arădene, pregătit de antrenorul emerit Spiridon Stanciu – antrenor coordonator la CS Astra, a fost format din: Cristian Vagiunic, Iulian Grăjdan, Laurenţiu Macarei, Alex. Anton, Giorgian Carpen, Ionel Puşcaşu, Alex. Ianţoc, Dorin Pârvan, Petrică Sevciuc, Florin Mocanu, Adrian Dumangiu, Adrian Mocanu şi Tiberiu Barbazan.
De remarcat ar fi evoluţiile foarte bune ale celor trei juniori – campioni naţionali, Alex Ianţoc (74 kg.), Alex Anton (60 kg.) şi Dorin Pârvan (84 kg.), care şi-au demonstrat valoare, întărind încrederea antrenorilor şi conducătorilor clubului, că vor avea o evoluţie bună şi la Campionatele Mondiale de Juniori, din perioada 4-9 septembrie, din Thailanda, unde sperăm să ne reprezinte cu cinste.
„Rezultatul confirmă valoarea lotului şi tradiţia luptelor arădene. Sper ca acest rezultat să fie dublat de titlul naţional la juniori. Vrem să aducem mulţumiri pentru încrederea şi sprijinul acordat domnului Valer Blidar – patronul SC Astra Vagoane Călători, conducerii clubului CS Astra – domnului Dan Micălăcean şi Gheorghe Sârbu, cât şi Primăriei Arad” – spune Spiridon Stanciu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!