A sosit, deja, ora primului derby arădean al acestui sezon. El nu vine în campionat, însă tot într-un meci oficial, în Cupa României. Faţă în faţă se vor afla, mâine, de la ora 17.30, CS Ineu şi Naţional Sebiş, care se vor lupta pentru calificarea în turul IV al competiţiei KO.
Strategii diferite
Cele două echipei au avut strategii diferite în această vară. Gazdele, cei de la CS Ineu, au ţinut aproape tot ce e mai bun pe loc, doar „veteranii” Georgiu şi Bilia dispărând din peisaj. Dar, dacă ne gândim la faptul că ineuanii au o politică foarte clară, de a merge mai departe cu jucători tineri, ne dăm seama că cei doi jucători erau deja „în plus”. Aşadar, echipa antrenată de Cristi Sculici se bazează pe omogenuitatea lotului, a echipei, ceea ce nu-i de colo.
La sebişeni, în schimb, vara a fost una fierbinte. Vreo 20 de jucători au fost daţi afară, în frunte cu conducerea executivă a clubului şi cei doi antrenori. A fost un fel de furtună la Naţional, iar acum se pleacă de la 0. Noul antrenor, timişoreanul Călin Cojocaru a reuşit să încropească un lot tânăr, dar fără valori, iar omogenitatea va avea de suferit nu doar acum, ci şi în campionat.
Aşa stând lucrurile, gazdele par să pornească la drum cu prima şansă, dar cum Cupa României este demunită şi competiţia surprizelor, competiţia KO, ne putem aştepta la orice.
Mai vor un tur
Dacă sebişenii nu au evoluat la finalul săptămânii trecute, preferând odihna înainte de meciul de mâine, ineuanii au înfruntat UTA II. Antrenorul Cristi Sculici spune: „E bine și nu e că am jucat deja două meciuri oficiale. Se poate spune că jucătorii noștrii s-au conectat deja la miza competiției. Cu Sebișul va fi puțin altfel, deja ne apropiem și de începerea campionatului și ne dorim să arătăm cât mai bine și, normal, să mai trecem un tur”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!