ARAD. S-a încheiat campionatul în play-outul Ligii a III-a de fotbal. Unul în care echipele arădene au avut doar un adversar din alt județ, așa că s-au bătut între ele. Iar pierzătoare au ieșit ACB Ineu și CS Socodor. Au retrogradat și nimeni nu știe dacă vor mai avea puterea să revină.
Pecica – Socodor 9-2
O adevărată nebunie de meci! Oaspeții aveau nevoie de trei puncte pentru a spera să evadeze de pe penultimul loc, însă totul depindea și de rezultatul partidei Șoimii Lipova – LT Cermei.
Elevii lui Cameniță și Darazs au părut că se gândesc doar la ce au ei de făcut, iar în min. 32 aveau deja 2-0 (goluri Mercioiu și Daina) și speranțele erau mari. Însă, ce a urmat a fost halucinant. Pecicanii au marcat de 9 (nouă) ori, opt dintre goluri în repriza a II-a. Nasiru a egalat în prelungirile primei reprize, „iadul” venind în partea secundă, când au marcat Borcea (3), Arsene, L. Bodri (2) și Pășcălău (2).
În acest fel, CS Socodor a retrogradat, iar Progresul Pecica a câștigat play-outul. Marea dezamăgire e legată de faptul că elevii lui Dan Stupar nu au prins play-off-ul.
Lipova – Cermei 0-0
Probabil, cu o ureche la ce se întâmplă la Pecica, „sămădăii” au stat bine în terenul aproape impracticabil de la Lipova, acolo unde gazonul era îmbibat cu apă. Oapeții au fost mai activi, însă nu a mai fost nevoie, după ce dincolo, adică la Pecica, Progresul marca gol după gol în repriza a doua.
S-a terminat cum a început, 0-0 și LT Cermei a scăpat de penmultimul loc al clasamentului.
ACB Ineu – Periam 2-1
O ultimă tresărire de orgoliu la Ineu, acolo un gazdele, retrogradate, au câștigat cu 2-1, prin golurile lui Spăratu și Banam, însă a fost un fel de frecție la un picior de lemn.