ARAD. Sala UAV a găzduit Campionatul Național U19 de tenis de masă. Clubul Sportiv Municipal Arad a urcat pe a doua treaptă a podiumului cu echipa feminină compusă din Adela Strună, Alesia Sferlea, Ioana Muraru și Yvett Farkas. CSM Arad 1 și-a gâștigat grupa, iar în sferturi s-a impus cu 3-1 în fața celor de la CSM Zalău.
Arădencele au revenit de la 0-2 cu CSM Mediaș și s-au impus în decisiv, câștigat de Sferlea. În finală, elevele lui Cristi Dodean au întâlnit marea favorită, LPS N. Rotaru Constanța, care s-a impus cu 3-1, în componența Elena Zaharia, Bianca Mei-Roșu, Andreea Teglas și Lorena Dumitru.
CSM Arad a mai avut două echipe în concurs, compuse din Andreea Craiu, Daria Măguran și Maya Madar (mai mici), respectiv Norbert Boka, Ionuț Mortasifu, Milan Berki și David Leric, care au încheiat în grupe cu o victorie și 2 înfrângeri.
Arădencele au fost la un pas de alte medalii. Yvett Farkaș și perechea Mădălina Orban (LPS Slatina) au ajuns până în sferturi la dublu feminin, pierzând în trei seturi cu campioanele Zaharia și Sîngeorzan. Adela Strună a ajuns în aceeași fază la dublu mixt, alături de Bogdan Badea (CS Comunal Dumbrăvița). La individual, Alesia Sferlea și Adela Strună au obținut câte două victorii pe tabloul principal, cedând în sferturi după 2-3 cu Ungvari și 1-3 cu Mei-Roșu. Sferlea nu a fost forțată să joace și la competițiile de dublu, fiind menajată pentru că a revenit, recent, după ce s-a confruntat cu probleme la genunchi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!