Campionatul Național de rugby în 7 s-a încheiat sâmbătă la Petroșani, pe terenul liderului Știința. CSU Arad a ocupat poziția a 4-a în etapa a treia, terminând pe același loc și la general. Podiumul competiției a fost ocupat de Știința Petroșani, RC Bârlad și CS Poli Iași.
La ultima etapă, Marian Grindei s-a bazat pe Florin Marinca, Alexandru Burai, Eugen Argintaru, George Szucs, Maximilian Pintea, Paul Perici, Silviu Mihai, Sebastian Erdei, Marius Postolachi, Alexandru Iștoc, Andrei Farcaș și Mario Perici.
Arădenii au fost în grupa C, având pe teren rezultatele 7-17 cu CSU Cluj și 0-35 cu CS Poli Iași. Clujenii n-au punctat, fiind la prima participare în campionat, la ultima etapă. Astfel, CSU Arad a mers în lupta pentru locurile 4-6. Formația de pe Mureș s-a impus cu 28-10 cu Sportul Studențesc și 24-7 cu CSU Phoenix Brașov, terminând etapa pe locul patru, poziție pentru care a primit 10 puncte.
La fel ca la celelalte două runde, câștigătoarele grupelor au fost RC Bârlad, Știința Petroșani și CS Poli Iași. Au terminat în această ordine în clasamentul etapei, după RC Bârlad – CS Poli Iași 38-5, Stiința Petroșani – RC Bârlad 14-17 și CS Poli Iași – Știința Petroșani 12-40.
Clasament final
Clasamentul general final s-a făcut după adunarea punctelor obținute pentru clasarea în cele trei etape, care s-au disputat la Arad, Iași și Petroșani. Știința Petroșani a totalizat 46 de puncte și a devenit noua campioană națională la rugby în 7. Pe podium au mai încheiat RC Bârlad (44 puncte) și CS Poli Iași (36). CSU Arad a completat „careul de ași” cu 28 de puncte, după două clasări pe locul patru și una pe cinci în etape.
Pe cinci și șase la general au terminat CSU Phoenix Brașov și Sportul Studențesc, la egalitate cu câte 18 puncte. CSU Alba Iulia și RC Gura Humorului (n-a jucat la ultima etapă) au urmat pe locurile 7 și 8, având același punctaj, 12 puncte. CSM Sibiu a fost pe nouă cu 4 puncte, iar CSU Cluj, pe zece cu un punct. În caz de egalitate s-a făcut departajarea la rezultatele directe din cele trei runde.
Citiți principiile noastre de moderare aici!