ARAD. CSUAV Arad joacă duminică, de la ora 11, pe teren propriu, în compania celor de la CSM Bucovina Suceava. Meciul contează pentru a patra etapă a Diviziei Naționale de Seniori de rugby.
Liga secundă s-a reluat după pauza de Paște. Primele două meciuri ale rundei a patra s-au disputat astăzi dimineață. RC Grivița București a învins cu 27-12 la CSU Alba Iulia, iar CS Năvodari a câștigat acasă cu RC Bârlad, 27-21. Duminică sunt programate ultimele meciuri ale rundei, CSUAV Arad – CSM Bucovina Suceava și CS Știința Petroșani – CSM Galați.
Formația arădeană este în continuare în căutarea primelor puncte din acest sezon, după ce a avut mai mult de un an fără partide. Elevii lui Marian Grindei au pierdut de două ori în deplasare, 12-71 la RC Bârlad în runda inaugurală și 5-22 la RC Grivița București în etapa a treia. La precedenta partidă pe care au jucat-o pe propriul teren, arădenii au fost învinși de CSM Galați, scor 21-40.
CSM Bucovina Suceava a început sezonul cu o înfrângere, 25-36 la RC Grivița București și a stat în runda secundă. La primul meci disputat acasă, Bucovina s-a impus cu 19-12 în duelul cu RC Gura Humorului.
CSUAV Arad ocupă locul 8, cu 0 puncte în trei partide. Pe șapte se clasează adversara de duminică, cu 4 puncte în două partide. CSM Galați este lider cu 15 puncte în trei meciuri. Urmează RC Bârlad și RC Grivița București cu 15 și 14 puncte în patru jocuri. CS Năvodari are 9 puncte (3j), Știința Petroșani 5 (2j) și RC Gura Humorului 5 (3j). Debutanta CSU Alba Iulia încheie clasamentul cu 0 puncte în 4 jocuri.
Foto: Rugby Romania facebook
Citiți principiile noastre de moderare aici!