Jocul slab al pivoţilor, apărarea din sfertul II şi III şi lipsa de concentrare în unele momente ale jocului, mă pun serios pe gânduri în perspectiva duelurilor importante din acest început de sezon – ne-a declarat antrenorul Univ Goldiş ICIM, Dan Moraru, după victoria de la Alexandria.
O izbândă conturată încă din primele minute ale jocului, graţie jocului eficient arătat de americancele din lotul echipei noastre. Cu un plus pentru Risper şi Givens, care au înscris din orice poziţie, spre disperarea băncii tehnice a gazdelor, care nu a (prea) găsit antidotul blocării galben-albastrelor.
La adăpostul unui avantaj liniştitor, arădencele au lăsat-o mai moale, ajungându-se la 40-47 (min. 26). A fost momentul în care căpitanul Monica Brosovszky a dat semnalul deşteptării cu o triplă, diferenţa crescând de la un minut la altul. Pe final, când zarurile erau aruncate, au fost rulate toate jucătoarele, Alina Crăciun reuşind primele ei puncte în deplasare după o pauză de mai bine de un an cauzată de o accidentare.
A fost CST Alexandria – Univ Goldiş ICIM Arad 59-79 (6-21, 24-21, 13-14, 16-23), iar sâmbătă, ora 17, la Arad, vine U Cluj.
Marcatoare
Pentru Alexandria au punctat: Arnold 18 (4), Lyons 13, Rus 12, Arlen 9, Ştefan 4, Şipoş 3 (1). În replică, pentru Univ Goldiş ICIM au înscris: Risper 25 (2), Givens 15 (1), Bartee 9 (1), LaPlante 9, Wirth 7 (1), Brosovszky 5 (1), Milovanovic 5, Crăciun 4.
Citiți principiile noastre de moderare aici!