Întrecerea de peste două săptămâni este una deosebit de importantă, deoarece constituie criteriu de selecţie în lotul naţional al României, în perspectiva participării la Campionatul Balcanic (aprilie).
„Avem un obiectiv îndrăzneţ şi sperăm să reuşim să-l realizăm. Sper ca în urma rezultatelor de la naţionale, să avem încă doi sportivi selecţionaţi în lotul naţional al României. Pentru Ionuţ Sărac şi Andrei Simon ar însemna un pas uriaş în cariera lor, acela de a reprezenta tricolorul la o competiţie majoră, cum este Campionatul Balcanic. Am muncit mult în ultima perioadă, în ciuda condiţiilor vitrege de care beneficiem în Arad, pentru atingerea acestui deziderat” – spune prof. Sebastian Lucaci.
Şeful catedrei de înot a LPS Arad ne-a spus că Alexandru Fărcuţiu, cel mai valoros produs al înotului arădean în ultimii ani, a terminat junioratul, iar momentan se pregăteşte pentru un (alt) examen important al vieţii, Bacalaureatul. „Fărcuţiu îşi doreşte ca Ionuţ şi Andrei să ajungă în lotul tricolor, pentru ca Aradul să se poată mândri cu trei înotători la Balcaniadă” – a mai adăugat Lucaci.
Citiți principiile noastre de moderare aici!