De la primul antrenament al anului au lipsit: Şuveţ (s-a transferat în Italia), Voinea (plecată fără acordul clubului), Olariu, Ion şi Sally (învoite din motive personale). În schimb au apărut două nume noi: „închizătorul” Gianina Stanoiev și fundașul Bianka Granados.
„Timpul este scurt, trebuie să intrăm rapid într-un tonus bun, în așa fel încât să abordăm la victorie meciul cu Galațiul, din 6 martie, de la Arad. Le-am comunicat fetelor programul, ne antrenăm la baza de la Pădurice a prietenului meu, Adi Mateaș, căruia îi mulțumesc pe această cale, după care vom mai avea în special antrenamente ce se axează pe pregătirea fizică. Am vorbit cu directorul sportiv, Nicu Tanasoglu, care mai încearcă să aducă și un portar de la Timișoara”, spune Cuedan.
Play-outul primei ligi, pe care „leoaicele” vor să-l câştige, se joacă în sistem tur-retur, ultimele două clasate urmând să retrogradeze în eşalonul secund.
Citiți principiile noastre de moderare aici!